iulie 9, 2018

Scolioza

SCOLIOZA este o deformare permanenta a coloanei vertebrale, legata de o torsiune a vertebrelor una fata de cealalta, in cele trei planuri ale spatiului (sus-jos, dreapta-stanga, fata-spate). Apare mai ales in copilarie si adolescenta, dar poate aparea si la varsta adulta. Aceasta conditie este uneori consecinta unei alte maladii sau malformatii.

Aceasta deviere a coloanei vertebrale este legata de o rotatie a vertebrelor una fata de cealalta. In cazul acestei afectiuni, coloana vertebrala prezinta o rasucire. Curburile sale naturale, inainte si inapoi, sunt modificate. Scolioza este o boala frecventa in Romania, de fapt, tara noastra fiind pe locul 1 in randul tarilor europene, din acest punct de vedere.
cauze:

Conditii neuro-musculare – acestea afecteaza nervii si muschii si includ paralizia cerebrala, poliomielita si distrofia musculara.
Scolioza congenitala (prezenta la nastere) – aceasta este rara si apare deoarece oasele din coloana vertebrala s-au dezvoltat anormal in timpul procesului de dezvoltare a fatului.
Genele specifice – cel putin o gena se considera a fi implicata in aparitia si dezvoltarea scoliozei.
Lungimea picioarelor – daca un picior este mai lung decat celalalt, persoana poate dezvolta scolioza.
Scolioza sindromica – scolioza se poate dezvolta ca parte a altei boli, incluzand neurofibromatoza si sindromul Marfan.
Osteoporoza – poate provoca scolioza secundara datorata degenerarii osoase.
Postura nepotrivita, purtarea inadecvata a rucsacelor, tulburari ale tesutului conjunctiv si anumite leziuni.
Cele mai vizibile semne de scolioza pot fi, de obicei, observate datorita pozitiei pacientului. Pe masura ce coloana vertebrala creste, aceasta impinge umerii si soldurile din aliniere. Schimbarile pot fi subtile, lipsa de simetrie a posturii apare adesea inainte de momentul in care curba spinala devine vizibila.

In cele mai multe cazuri, scolioza nu limiteaza miscarea sau nu provoaca dureri de spate consistente pana cand curbele nu devin severe. Cu toate acestea, durerile inexplicabile de spate pot fi un simptom al scoliozelor – mai ales daca persista, pe masura ce curbura coloanei vertebrale pune presiune asupra nervilor si, uneori, asupra intregii maduvi a spinarii. Acest lucru poate provoca dureri mai usoare de spate, precum si slabiciune, amorteala sau durere la nivelul extremitatilor inferioare.

Senzatia de oboseala dupa perioade lungi de sedere sau de stat in picioare poate indica, de asemenea, scolioza. Cu cat sunt mai pronuntate curbele, cu atat mai puternic trebuie sa lucreze muschii din jurul coloanei pentru a mentine corpul aliniat si echilibrat. Acest lucru ii determina sa se uzeze mai usor. In plus, scolioza severa poate exercita o presiune asupra cavitatii toracice si, in cele din urma, poate restrange capacitatea pacientului de a respira, ceea ce poate provoca si o oboseala cronica.
La modul general, astfel de scolioze nu ridica probleme in ceea ce priveste tratamentul si nu poate fi vorba despre tratament chirurgical. Este indicat tratamentul prin kinetoterapie care poate sa asigure rezultate foarte bune. Pe de alta parte, se recomanda:

control de specialitate din 4 in 4 luni, pentru ca medicul sa observe modul in care progreseaza curbarea coloanei;
corsetul care poate sa opreasca accentuarea curbarii;
gimnastica medicala;
fizioterapia;
administrarea unor medicamente.
Prin kinetoterapie se urmareste:

sa se amelioreze pozitia coloanei;
sa se creasca flexibilitatea coloanei;
sa se creasca forta musculare, atat abdominala, cat si si paravertebrala;
sa se amelioreze respiratia;

Pentru realizarea scopurilor mentionate anterior in kinetoterapie se folosesc
posturi fixe;

exercitii pentru corectarea posturala;
exercitii din pozitiile Klapp;
exercitiile propuse de tehnica Cotrel (extensie-derotatie-elongatie-flexie laterala),
exercitii care au ca scop tonifierea musculaturii abdominale;
exercitii care au ca scop tonifierea musculaturii fesiere;
exercitii care au ca scop tonifierea tonifierea si reechilibrarea musculaturii paravertebrale;
exercitii pentru imbunatatirea respiratiei;
exercitii care au ca scop cresterea fortei musculare respiratorii;

Gimnastica medicala este deosebit de importanta in cazul scoliozelor, lucrandu-se dupa caz, asimetric sau simetric cu pacientul.


    Please prove you are human by selecting the House.

    Leave a comment