Recuperare cardiovasculara

Osteopatia
January 17, 2019

Recuperarea Cardiovasculară este terapia medicală non-farmacologică ce redă pacientului cardiac capacitatea maximă de efort fizic raportat la condiția lui de bază, fiind, in unele cazuri, dovedită prin studii internaționale, superioară medicației in ameliorarea stării de sănătate și a statusului funcțional, precum in boala arterială periferică și claudicația intermitentă, și nu numai. Inclusiv pacientii cu infarct miocardic in antecedente sau operati pe cord deschis au beneficii clare si dovedite in urma aplicării acestei terapii, asociate cu terapia medicamentoasa.

Ea este adresată bolnavilor ce au suferit evenimente cardiace majore (chirurgie cardiaca de by-pass aorto-coronarian, inlocuire de valve cardiace, implantare de dispozitive cardiace si implantare de stent, boală arterială periferică) care dupa ce ajung la un stadiu stabil de boala (4-6 saptamani de la externare), pe langă tratamentul farmacologic prescris, li se recomanda activitate fizică monitorizată pentru ameliorarea toleranței la efort și a metabolismului.

Se efectueaza obligatoriu cu avizul medicului cardiolog, pentru evaluarea riscului cardiac si incadrarea pacientului intr-un program de recuperare, si excluderea pacientilor cu contraindicatie pentru recuperare.

La ora actuala, interesul pentru recuperarea bolnavilor cardiovasculari a crescut in toata lumea datorita mai multor factori:

Ameliorarea certa a tolerantei de efort a bolnavilor cu cardiopatie ischemica (infarct miocardic, angina pectorala, implantare de stent) supusi recuperarii, si reducerea dovedita a mortalitatii coronariene.

De asemenea, incetineste progresia sau chiar duce la regresia aterosclerozei (ingrosarea arterelor ce are ca si consecinta, angina pectorala sau infarctul miocardic).

Indicatiile recuperarii cardiovasculare se impart in functie de boală de care suferă pacientul, ele fiind impartite in 2 clase, clasa 1 reprezentand categoria de pacienți la care recuperarea a fost dovedită prin argumente stiintifice sau prin “Medicina bazată pe dovezi” ca fiind eficienta. Clasa 2 fiind cu dovezi stiintifice mai putine față de clasa 1.

CARDIOPATIA ISCHEMICA: ANGINA PECTORALA, INFARCTUL MIOCARDIC, ANGIOPLASTIA CU STENT, CHIRURGIA CARDIACA DE BY-PASS AORTOCORONARIAN:

Recomandari de Clasa I: Toti pacienții cu infarct miocardic acut necomplicat (indiferent dacă au fost tratați prin chirurgie cardiaca de by-pass aorto-coronarian sau prin implantare de stent) sau angina pectorala de efort (durere in piept) vor fi inclusi in programe de recuperare. La cei cu infarct complicat recomandarile vor fi facute de la caz la caz. Beneficiul fiind scaderea mortalitatii si ameliorarea calitatii de viata la aceasta categorie de pacienti.

CARDIOPATIILE VALVULARE: INLOCUIREA SI PROTEZAREA DE VALVE CARDIACE

Recomandari de clasa I: Recuperarea se indica dupa interventia chirurgicală. De regula bolnavii sunt deconditionati sever prin inactivitate prelungita inainte de interventia chirurgicala.

INSUFICIENTA CARDIACA CRONICA: INCLUSIV PURTATORI DE DISPOZITIVE CARDIACE IMPLANTABILE

Recomandari de clasa I: Toti bolnavii cu insuficienta cardiaca clasele II si III NYHA cu performanta cardiaca scazuta. La aceasta categorie, antrenamentul fizic monitorizat (zilnic, timp de 3-4 luni) creste cu 25-30% capacitatea de efort.

ARTERIOPATII ALE MEMBRELOR INFERIOARE: CLAUDICAȚIA INTERMITENTA, CHIRURGIE DE REVASCULARIZATIE A PICIORULUI.

Recomandari de clasa I: Toti bolnavii in stadiul II si III de boala. La acesti pacienți, doar recuperarea s-a dovedit a creste perimetrul de mers pana la 30% fata de valoarea initiala, intarziind aparitia durerii gambiere in timpul efortului (claudicatia intermitenta), si unele cazuri chiar dispariția acesteia.

O categorie speciala de pacienti este reprezentata de cei cu HIPERTENSIUNE ARTERIALA, la care activitatea fizica (monitorizata sau nemonitorizata) duce la scaderea valorilor tensiunii arteriale necontrolate, alaturi de tratamentul medicamentos. Este indicatie de clasa II.

Recuperarea Cardiovasculara, in functie de programul aplicat, se face in doua faze:

Faza II – programul se extinde pana la maxim 12 saptamani

Faza III – programul este continuat pe termen lung indefinit, si are ca scop pastrarea pe termen lung. beneficiilor obtinute in timpul fazei II.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WhatsApp WhatsApp us